Transformarea Brevetului European acordat în una din formele de protecție prin brevet la nivel național

Brevetul de invenție, acordă titularului dreptul exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată de protecție. Brevetul îi acordă titularului dreptul de a interzice terţilor care nu au acordul său efectuarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a acţiunilor precum, fabricarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, folosirea, transportarea, importul, alt mod de punere în circulație sau stocarea în aceste scopuri a produsului care constituie obiectul brevetului, etc.

Pentru a proteja invenția descrisă într-o cerere europeană și a obține drepturi exclusive în Republica Moldova, solicitantul poate transforma cererea europeană într-o cerere de brevet național. Aceasta se depune la AGEPI împreună cu:

  • Cererea de acordare a brevetului;
  • Copia cererii europene și traducerea ei certificată în limba română;
  • Dovada achitării taxei de transformare.

Termenul de depunere este de 3 luni de la respingerea, retragerea sau considerarea ca retrasă a cererii europene. Neprezentarea traducerii sau neplata taxei în termenul stabilit duce la considerarea cererii de transformare ca retrasă.

La cererea de transformare se anexează, după caz, procura de reprezentare și raportul de documentare întocmit de OEB sau altă autoritate internațională. Titularul este reprezentat în fața AGEPI de un mandatar autorizat. Cererea transformată se publică în BOPI în termen de 6 luni de la depunere, dar nu mai devreme de 18 luni de la data depunerii cererii europene sau a priorității revendicate.

Brevetul de invenție oferă titularului drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecție, permițându-i să interzică terților, fără acordul său, fabricarea, vânzarea, folosirea, transportul, importul sau stocarea produsului brevetat pe teritoriul Republicii Moldova.

publicService.steps.title

  • 1
    Pasul 1. Depunerea cererii de transformare

    Cererea se depune: -  on-line, prin accesarea link-ului (https://e-servicii.agepi.gov.md/); - la ghişeul Agenţiei pe adresa: Str. Andrei Doga nr. 24, bloc 1,MD-2024, Chișinău, Republica Moldova; -  prin e-mail, cerere@agepi.gov.md, (cererea se va consideră depusă la data primirii e-mailului, dacă AGEPI primeşte originalul cererii în termen de o lună de la data primirii e-mailului, cu excepţia documentului electronic semnat cu semnătură digitală).

    publicService.channels.2.title

    doc

  • 2
    Pasul 2. Achitarea serviciului

    Serviciul poate fi achitat:

    - prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay

    - direct la ghișeu

    - prin transfer bancar

    publicService.channels.4.title

  • 3
    Pasul 3. Procesarea cererii

    Dacă o cerere de brevet european a fost respinsă, retrasă sau considerată retrasă, ea poate fi transformată într-o cerere de brevet de invenție sau de scurtă durată în Republica Moldova.

    Pentru aceasta, la AGEPI se depun:

    • Cererea de transformare pe formular-tip;
    • Copia cererii europene și traducerea în română;
    • Dovada plății taxei.

    Se mai atașează procura de reprezentare și, dacă este cazul, raportul de documentare. Toate acțiunile se fac printr-un mandatar autorizat.

    Cererea transformată se publică în BOPI în termen de 6 luni, dar nu mai devreme de 18 luni de la depunerea cererii europene sau a priorității revendicate.

  • 4
    Pasul 4. Examinarea cererii

    Cererea transformată în una din formele de protecţie - brevet de invenţie sau brevet de invenţie de scurtă durată, se vor supune acelorași reguli de examinare a cererilor naționale, descrise în serviciile respective.

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
buttons.more
publicService.categories.title
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.