Autorizația cu privire la laboratorul electrotehnic
Laboratorul electrotehnic este laborator autorizat de organul supravegherii energetice de stat, care are dreptul de a efectua măsurări şi încercări profilactice şi de reglare-recepţie în reţelele şi instalaţiile electrice.
publicService.steps.title
- 1Pasul 1. Depunerea cererii
Cererea se depune online, accesând butonul Solicită.
Documentele în original se prezintă subdiviziunii responsabile din cadrul Agenției până/sau în ziua examenului șefului laboratorului electrotehnic, adjunctului acestuia, șefilor de echipe. Pentru înregistrarea cererii privind autorizarea laboratorului electrotehnic, anexarea actelor prevăzute în pct. 29, precum și pentru susținerea examenelor prin intermediul aplicației, solicitantul se conduce de Ghidul de utilizare al aplicației.
publicService.channels.2.title - 2Pasul 2. Examinarea documentelor și a laboratorului electrotehnic la locul amplasării acestuia
În termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii în aplicație, Secția autorizări validează dosarul și notifică solicitantul prin intermediul aplicației despre inițierea examinării laboratorului electrotehnic la locul amplasării și despre posibilitatea programării la examen.
După verificarea de către Agenție a actelor depuse și examinarea la locul amplasării a laboratorului electrotehnic, se emite Actul de examinare, conform modelului stabilit în Regulamentul cu privire la autorizarea laboratoarelor electrotehnice.
- 3Pasul 3. Desfășurarea examenului
Examenul se organizează lunar, în penultima zi de luni. În cazul în care Comisia de examinare decide desfășurarea examenului în altă zi, solicitantul este informat cu cel puțin 3 zile lucrătoare până la examen.
Examenul durează 20 minute pentru întrebările din grila generală, plus câte 15 minute pentru întrebările din fiecare lucrare solicitată de laboratorul electrotehnic.
- 4Pasul 4. Validarea rezultatelor examenului
Candidatul promovează examenul dacă a răspuns corect la cel puțin 80% din subiecte și a obținut calificativul „satisfăcător”.
Validarea rezultatului examenului se face de Comisia de examinare prin semnarea procesului-verbal, pe baza raportului generat de aplicație sau a răspunsurilor scrise.
Pe baza procesului-verbal, Secția Autorizări din cadrul Departamentului de Supraveghere Energetică al ANRE transmite, în 3 zile lucrătoare, Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâre pentru aprobarea eliberării autorizațiilor laboratorului electrotehnic.
- 55. Eliberarea autorizațiilor și evidența valabilității lor
Autorizația pentru laboratorul electrotehnic se eliberează în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data aprobării Hotărârii Consiliului de Administrație al ANRE.
publicService.channels.5.title