Revendicarea priorității convenționale sau de expoziție într-o cerere de înregistrare/brevetare a obiectului de proprietate industrială, inclusiv într-o cerere internațională

În conformitate cu art. 39 şi 40 din Legea nr. 50/2008,o persoană care a depus, conform prevederilor legale, o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate, de certificat de utilitate sau de certificat de autor în sau pentru un stat parte la Convenţia de la Paris sau membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului ori succesorul său în drepturi beneficiază, în scopul depunerii unei cereri de brevet pentru aceeaşi invenţie, de un drept de prioritate pe o perioadă de 12 luni de la data de depozit a primei cereri; ziua depozitului nu este cuprinsă în termen. Solicitantul care vrea să beneficieze de prioritatea unei cereri anterioare trebuie să depună o declaraţie de revendicare a priorităţii, o copie a cererii anterioare şi, după caz, o traducere a acesteia în limba moldovenească, precum şi să achite taxa stabilită pentru fiecare prioritate revendicată. Pentru o cerere de brevet se pot revendica priorităţi multiple, chiar dacă ele provin din state diferite. Se pot revendica, după caz, priorităţi multiple pentru aceeaşi revendicare de brevet. Dacă sunt revendicate priorităţi multiple, termenul de prioritate se calculează de la data celei mai vechi priorităţi. În cazul în care se revendică una sau mai multe priorităţi pentru o cerere de brevet, dreptul de prioritate va acoperi doar elementele cererii de brevet care sunt cuprinse în cererea sau în cererile a căror prioritate a fost revendicată. În cazul în care anumite elemente ale invenţiei pentru care se revendică prioritatea nu sunt cuprinse în revendicările formulate în cererea anterioară, prioritatea poate fi recunoscută cu condiţia ca documentele cererii anterioare să dezvăluie clar aceste elemente. Prioritatea revendicată într-o cerere de brevet ca urmare a expunerii invenţiei, conform art. 9 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 50/2008, la o expoziţie organizată într-un stat parte la Convenţia de la Paris sau membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului poate fi recunoscută de la data prezentării invenţiei la expoziţie. Prevederile date se aplică numai în cazul în care cererea de brevet a fost depusă în termen de 6 luni de la data expunerii invenţiei la expoziţie. Termenul de 6 luni nu va prelungi termenul de prioritate prevăzut la art. 39 alin.(1) din Legea nr. 50/2008

În conformitate cu art. 37 şi 38 din Legea nr. 39/2008, orice persoană sau succesorul în drepturi al acesteia care a depus, conform prevederilor legale, o cerere de brevet pentru soi de plantă într-un stat membru al UPOV sau într-un stat membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului beneficiază, în scopul depunerii unei cereri de brevet pentru acelaşi soi, de un drept de prioritate pe o perioadă de 12 luni de la data de depozit a cererii anterioare; ziua depozitului nu este cuprinsă în termen. Solicitantul care intenţionează să beneficieze de prioritatea unei cereri anterioare trebuie să depună o solicitare de revendicare a priorităţii, o copie a cererii anterioare şi, după caz, o traducere a acesteia în limba de stat. Prioritatea revendicată într-o cerere de brevet în urma căreia materialul soiului a fost pus la dispoziţie în vederea prezentării soiului de către ameliorator în cadrul unei expoziţii oficial recunoscute conform Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, nu aduce atingere noutăţii soiului, conform art. 10 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 39/2008.

Descrierea procesului de obținere a serviciului în cauză

  • 1
    Pasul 1. Depunerea declaraţiei/solicitării de revendicare a priorităţii

    Cererea se depune la ghișeul Agenției pe adresa: Andrei Doga 24/1, Chișinău, online prin https://e-servicii.agepi.gov.md/ sau se transmite prin e-mail: cerere@agepi.gov.md.

    Solicită

  • 2
    Pasul 2. Înregistrarea datelor în Baza de date

  • 3
    Pasul 3. Analiza şi recunoaşterea priorităţii convenţionale/de expoziţie

Informația din această pagină este oferită de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. În cazul în care considerați că informația este incompletă sau incorectă, vă rugăm să contactați reprezentanțiiAgenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
Mai multe
Categoriile serviciului
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.